Andrei Ioniță este unul dintre cei mai titrați violonceliști din lume, născut la București, în anul 1994. A devenit, mai întâi, studentul lui Ani-Marie Paladi, ulterior, al profesorului Jens Peter Maintz, la Universitatea de Arte (UdK) din Berlin, fiind laureat al concursurilor ARD, Khachaturian și Feuermann. Andrei Ioniță se mândrește cu titulatura de unic câştigător din România al Premiului I la cea mai dificilă competiţie de profil din lume, Concursul Internaţional „Piotr Ilici Ceaikovski”.
17 – 21 Iulie 2024 | SIBIU, ROMANIA
Classics for Pleasure
Artisti 2024
Născut la București, într-o familie de muzicieni, Iosif Ion Prunner a urmat Liceul de muzică „Dinu Lipatti“ și Universitatea de Muzică din București. A studiat pianul și dirijatul cu Zoe Popescu, Ana Pitiș, Maria Fotino, Constantin Bugeanu și Sergiu Comissiona. În anul 1997, maestrul Cristian Mandeal i-a încredințat conducerea Corului Filarmonicii „George Enescu”.
Antonela Barnat, talentata mezzosoprană din Brașov și-a început cariera vocală în București chiar din timpul studiilor universitare, colaborând – prin activitatea sa de concert – cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră. De la Vivaldi, Pergolesi, Händel, Bach până la Verdi, Dvořak, Mahler, Bruckner, repertoriul artistei a continuat să se dezvolte de-a lungul timpului și i-a creat oportunități de colaborare cu majoritatea orchestrelor din țară precum și să concerteze în țări precum Germania, Lituania, Bulgaria, Liban și Canada.
Debutul său pe scena Operei Naționale din București a avut loc în rolul Rosinei din „Bărbierul din Sevilla”, iar timbrul său liric i-a permis să abordeze cu ușurință repertoriul rossinian, care s-a îmbogățit mai apoi și cu personajul Angelinei din „ La Cenerentola”, sau roluri în travesti: Cherubino din „Nunta lui Figaro”. A portretizat personajul Elvirei din opera „Don Giovanni”, oportunitate prin care a început tranziția către roluri mai mature: Venus în „Tannhäuser”, rolul titular din opera Carmen, Dalila în „Samson și Dalila”.
A fost invitată să cânte la festivaluri de prestigiu, precum Festivalul Internațional George Enescu și Festivalul de operă Gut Immling din Germania. Antonela Barnat a participat și la evenimente de muzică contemporană, având înregistrări pe CD-uri de muzică contemporană românească. De-a lungul carierei sale, a obținut premii importante în competiții internaționale de canto și a avut ocazia să colaboreze cu dirijori de renume precum Marek Janowski, Cristian Măcelaru și Leo Hussain.
In contextul existenței unui însemnat numar de muzicieni si a unui conservator de muzica, dar si a unei indelungate traditii in domeniul interpretarii simfonice si de opera, la 1 ianuarie 1949 a luat ființă Filarmonica de Stat Sibiu, instituție profesionistă de spectacole și concerte care de-a lungul celor peste 50 de ani de existență ca institutie de stat a prezentat mii de concerte simfonice și de muzică de operă, asimiland un vast repertoriu simfonic si liric. Nenumarate cronici din ziare și reviste romanesti si straine au elogiat nivelul muzical al concertelor orchestrei sibiene, oglindind totodată calitatea înregistrarilor pentru radio si televiziune, pentru disc si CD. De asemenea, un mare numar de turnee au fost efectuate cu deosebit succes atat în țara, cât și în străinătate – în Franța, Germania, Italia, Austria, Spania, Rusia etc.
Mia Popescu a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, în anul 2003, la clasa maestrului Laurențiu Băcanu și profesorului dr. Alexandru Matei. A fost membră a ansamblului de percuție „Game” în perioada 1999-2005. În iulie 2021, a înregistrat Concertul nr.1 pentru pian, cvintet de coarde, baterie și timpani, interpretat și dirijat de Omar Rahbany. În aprilie 2022, devine membră a Filarmonicii de Stat Sibiu.
Violoncellissimo este unul dintre cele mai vestite ansambluri camerale românești, din ultimii 25 de ani, formându-se la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu care, alături de actuali și foști studenți ai săi, a deschis, astfel, un drum nou în promovarea muzicii și a tinerelor talente din România. Participarea la Festivalul Internațional George Enescu din 2001 și 2013 au fost considerate evenimente inedite, care s-au bucurat de un imens succes.
Nume sonor al artei interpretative românești, Marin Cazacu are o carieră apreciată la nivel internațional, urmând cursurile Universității Naționale de Muzică din București, la clasa de violoncel a profesorilor Serafim Antropov și Aurel Niculescu. A concertat pe patru continente, alături de mari orchestre și dirijori, precum: Ghenadi Rojdestvenski, Sergiu Comissiona, Mendi Rodan, Cristian Mandeal sau Horia Andreescu.
Athenaeum Chamber Orchestra a fost înființată și este condusă de Rafael Butaru, în prezent concertmaestrul Filarmonicii George Enescu din București. Acest proiect reunește cei mai buni muzicieni din orchestrele profesioniste din București și din Orchestra Română de Tineret, pentru o experiență artistică unică, cu scopul de a atinge un înalt nivel de performanță.
Concertmaestrul Rafael Butaru este licențiat al Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și, în prezent, este concertmaestru al Operei Naționale București. Este câștigător a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale și a participat la cursuri de măiestrie, precum cursul de orchestră și vioară, susținut de Adam Fischer și membrii ai Orchestrei Filarmonicii din Viena.
Într-un concept unic și emoționant, proiectul Innamorato di te îi reunește pe baritonul Florin Estefan, pe tenorul Eusebiu Huțan, alături de Gabriele Corsaro la acordeon, pianistul Ovidiu Lup, la chitară bass Raul Lenart, acompaniați de orchestră, sub conducerea muzicală a dirijorului Vladimir Lungu. Proiectul Innamorato di te aduce în atenție câteva pagini muzicale, care au făcut înconjurul lumii, partituri scrise de cunoscuți muzicieni italieni din ultimele decenii, precum superstarul internațional Andrea Bocelli.